Port in mine.

Port în mine ingrediente misterioase

Port în mine ingrediente misterioase

Îmi este evident de mult timp că viaţa mea - a noastră - are o structură narativă (chiar şi acum în vacanţă!), iar ceea ce trăiesc eu acum se cheamă o intrigă cel puţin interesantă (dacă ar fi să mă gândesc la proverbul chinez), dar aceasta este o altă discuţie.
Ceea ce mă intrigă de cele mai multe ori este senzaţia că nu sunt singurul povestitor, singurul făcător al propriei vieţi şi - în mod paradoxal - această observaţie, în loc să mă facă mai puţin responsabil (nu sunt singurul sofer de la volanul propriei maşini), mă face totuşi mai înclinat către atenţie şi responsabilitate. Dacă nu sunt singur la volan şi nu-l cunosc pe celălalt, atunci viaţa mea nu se află doar în propriile mâini.

O mare parte din povestea mea nu este scrisă de mine şi - Slavă Domnului - nu mă plâng. Sunt uneori cel mai prost scenarist.
Sunt mai multe mâini care îmi construiesc propria poveste. Sunt mâinile strămoşilor mei, sunt mâinile acelor oameni care trăiau în peşteri şi le era frică de întuneric, sunt mâinile bunicilor, ale părinţilor, ale profesorilor, ale oamenilor pe care i-am cunoscut şi ale oamenilor pe care urmează să-i cunosc.
Port în mine ingrediente misterioase, iar senzaţia de alegere de multe ori se mută în altă parte. Senzaţia că o întâmplare mă alege, că o pasiune sau o vocaţie se îndreaptă spre mine cu o viteză mai mare decât mă îndrept eu spre ele. Cineva a pus în mine lucruri încă înainte de-a mă naşte.
Dacă eu sunt o sumă de alegeri care se întâmplă indiferent dacă sunt sau nu de faţă, responsabilitatea mea se lărgeşte în loc să se îngusteze. Sunt responsabil şi de alegerile pe care nu le-am făcut, dar totuşi mă reprezintă.
Epoca mă reprezintă, ţara mă reprezintă, familia mă reprezintă, nu i-am ales eu, dar - din nou - responsabilitatea nu stă doar în actul alegerii. Responsabilitatea stă în asumare, iar uneori trebuie să ne asumăm şi alegerile altora, indiferent că se petrec acum sau au avut loc înainte de-a ne naşte.
A băga capul în nisip înseamnă iluzionarea că doar alegerile noastre ne privesc. Sunt alegeri la care nu am fost consultaţi, însă care ne implică personal şi pe care trebuie să ni le asumăm dacă dorim să creştem.
Probabil dorinţa de-a lăsa ceva în urma noastră îşi are rădăcinile în forţa acelor alegeri ni s-au întâmplat înainte de-a ne naşte, în faţa noastră.